Știm cu toții că mâncarea este un element important în definirea identității – și probabil că nu te simți român dacă nu poftești, măcar din când în când, la o porție delicioasă de mici gătiți ca la carte 😊 Micii sunt un preparat care marchează momente festive, dar tot ei ne însoțesc la grătarul din vacanță, ne ajută să legăm prietenii și cheamă familia în jurul mesei.
Iar tradițiile culinare românești se păstrează și peste hotare, acolo unde pofta este și mai mare, când intervine dorul de casă. Totuși, plăcerile gastronomice nu pot fi refuzate, așa că ne-am bucurat să avem ocazia de a aduce bucurie românilor din diaspora, alături de Caroli, printr-o campanie dedicată acestui preparat definitoriu pentru tradiția culinară românească.
Astfel, în vara acestui an am semnat campania de comunicare pentru Mici Pofticioși de la Caroli, un produs dedicat românilor din diaspora. Acum, aceștia se pot bucura de gustul pe care îl apreciază, într-un nou ambalaj.
Pentru această campanie am mizat pe o abordare emoțională, care face trimitere la sentimentul de dor față de “acasă” și apelează la iconografia grătarului tradițional, specific meselor în familie. Cum în această perioadă restricțiile de călătorie au afectat multe din planurile de revedere cu familia, sperăm că Micii Pofticioși au adus bucurie cât mai multor români de peste hotare și i-au făcut să se simtă mai aproape de casă.