Intr-o epoca in care este incurajat consumul de alimente curate, sanatoase, de preferat locale si sezoniere, sa nu uitam de proprietatile benefice ale produselor congelate.
Exista start-up-uri care au o filosofie noua in ceea ce priveste alimentele congelate, incercand sa gaseasca solutii atragatoare pentru un target constient de ceea ce mananca.
Pana ajunge si la acest trend, sa gestionam resursele pe care le avem. Sa incepem cu jucatorii locali, care isi diversifica oferta de la sezon la sezon, incercand sa acopere cat mai multe nevoi, de la legume proaspete congelate, pana la carne sau peste de provenienta garantata.
Edenia, unul dintre clientii nostri, are probabil cea mai generoasa oferta, extinzandu-si permanent portofoliul de alimente proaspat congelate.
Dar dincolo de oferta brandurilor, putem alege intelept si sa dam o raita saptamanal prin piata, de unde sa ne facem provizii cu legume si fructe de sezon, pe care le putem congela singuri, pentru intregul an.
O parte se pot congela ca atare, altele trebuie preparate sau semi preparate inainte de congelare. Cu toate acestea, merita din plin efortul! Capsunele, ciresele, visinele parfumate, nu cele de sera, ci de gradina, cand e vremea lor natural, va pot oferi o sursa de vitamine delicioasa in momentul decongelarii.
Spanac, leurda, urzici, ceapa verde – curatate si maruntite in prealabil – pot sa va scuteasca de dezamagiri in extrasezon. Portionati-le si folositi-le oricand, de la salate la mancaruri elaborate.
Vinetele trebuie coapte si curatate, dar efortul merita din plin, daca iti doresti o salata sau o musaca de vinete delicioasa.
Totul este sa le procurati din surse garantate, fie ca faceti o calatorie cu masina la tara, unde puteti vedea cu ochii vostri cum sunt cultivate, fie de la producatori sau distribuitori de incredere.
Plantele aromatice ca menta, patrunjelul, mararul, leusteanul, busuiocul verde proaspat se congeleaza simplu si isi elibereaza cu aceeasi generozitate aroma si proprietatile benefice, in momentul decongelarii.
Ganditi-va la congelare ca la o metoda de a stapani timpul, de a trai in sezonul preferat oricand va doriti, cata vreme ati umplut congelatorul sistematic.
Portionarea si stocarea au ca rezultat si reducerea risipei, pentru ca stiti cu certitudine ca veti folosi exact cat aveti nevoie, nu aruncati excesul la gunoi.
Pofta buna si alegeri intelepte!