Lumea cocktailurilor este intr-o perpetua schimbare. Iar cel mai mult au de castigat consumatorii finali. Restaurantele, barurile si pub-urile se lupta intre ele pentru a oferi clientilor bauturi care mai de care mai sofisticate, prin care sa se diferentieze si sa stimuleze apetitul pentru consum. Anul acesta este cel mai bun moment sa renunti la bauturile si cocktailurile de care te-ai atasat si sa incerci ceva nou.
Iata care sunt cele mai importante trenduri ale anului in privinta bauturilor alcoolice:
- Echipamente de ultima generatie – Vremea cand ustensilele barmanilor erau doar simple shakere si jiggere a apus. Acum, in tot mai multe baruri isi fac simtite prezenta echipamente tot mai complexe care, datorita tehnologiei avansate, pot crea, mixa si reproduce arome care mai de care mai inedite. De la aparate pentru gheata carbonica, la centrifuge puternice sau chiar masini pentru creat vata de zahar... alcoolizata, echipamentele hi-tech din baruri promit sa ne duca spre noi orizonturi ale gustului si aromelor originale.
- Bitterul la putere. Dupa invazia retetelor de cocktailuri realizate cu zahar si/sau sucuri cat mai dulci, tendinta actuala este de a adauga 1-2 masuri de bitter precum Campari sau Suze care sa ofere mai multa complexitate gustului. Desi va dura probabil ceva pana cand consumatorii se vor obisnui cu gustul amar in cocktailuri, diferenta pe care bitterele o fac chiar si in cazul bauturilor simple (precum gin & tonic) le va face din ce in ce mai apreciate.
- Sherry-urile sau vinurile alcoolizate. Unul dintre produsele cu care foarte multi consumatori nu sunt familiarizati, Sherry-ul este un vin combinat cu o bautura alcoolica mai puternica, precum coniacul. Rolul lui este de a adauga o aroma aparte si mai multa complexitate gustului cocktailurilor.
- Whiskey-ul alb. Cunoscut si sub denumirea de „moonshine”, numele acestei bauturi isi are originea din vremea prohibitiei, cand era produs in distilerii secrete, ascunse de ochii musafirilor nepoftiti. Culoarea sa transparenta, asemanatoare vodcai, se datoreaza faptului ca nu este tinut in butoaie de maturare. Insa, spre deosebire de vodca, whiskey-ul alb are aroma si gust puternic.
- Mezcal, una dintre bauturile care a inregistrat cea mai rapida crestere in randurile preferintelor consumatorilor. Aceasta bautura pe baza de agave (asememeni tequilei), are un gust complex, usor afumat, insa accesibil chiar si bautorilor „de ocazie”. De aceea, asteptati-va sa regasiti o masura de Mezcal in tot mai multe dintre cocktailurile pe care le veti incerca anul acesta.